Ce este fototerapia?

Fotterapie-puva-uvbFototerapia este o metoda de tratament care foloseste radiatia ultravioleta emisa de lampi fluorescente de emisie.

De mii de ani se stie ca lumina solara este benefica in tratamentul anumitor afectiuni cutanate. Cercetarile au dus la concluzia ca din tot spectrul de emisie solar, doar radiatia din regimul ultraviolet actioneaza in mod terapeutic asupra celulelor din piele, in mod particular lungimile de unda pentru razele ultraviolete A (UVA) si ultraviolete B (UVB). Ultravioletele C (UVC) nu au efect terapeutic asupra pielii.

Tipuri de fototerapie

Alegerea tipului de fototerapie depinde de afectiune , de tipul de piele , de fototip si de raspunsul  la tratamentele anterioare.  Tipul de fototerapie va fi discutat si recomandat de catre medicul dermatolog.

Exista 3 tipuri principale de fototerapie:

  1. UVB cu banda larga (broadband UVB-BBUVB) in care pielea e tratata cu intreg spectrul de radiatie UVB (290nm-320nm).  Cu acest tip de fototerapie se pot trata afectiuni precum psoriazis, eczema.
  2. UVB cu banda ingusta (narrowband UVB–NBUVB) in care actioneaza doar radiatia cu lungimea de unda de 311nm. NBUVB este considerat a fi mult mai eficient in special pentru tratamentul psoriazisului inclusiv formele severe, eczema, vitiligo, eruptie polimorfa la lumina , prurit, etc
  3. PUVA (psoralen+UVA ) in care radiatia ultravioleta A este combinata cu un fotosensibilizant (o substanta care creste sensibilitatea pielii la lumina ultravioleta) numiota psoralen. PUVA este folosita pentru tratamentul psoriazisului, vitiligo, limfoamele cutanate cu cellule T, etc

Cum functioneaza fototerapia?

fototerapie-uva-uvbLumina ultravioleta reduce inflamatia la nivelul pielii fiind astfel deosebit de eficienta in tratarea mai multor afectiuni cutanate. Razele UV inhiba sinteza ADN, reducand proliferarea celulara, inhiba proliferarea keratinocitelor din epiderm, induc apoptoza (moartea programata) a limfocitelor din epiderm, induc imunosupresia, stimuleaza citokinele antiinflamatorii. Tratamentul PUVA este mai potent si nivelul de penetrare este mai profund, de aceea este indicat in tratamentul formelor cronice de boala sau la cei care nu raspund la tratamentul UVBNB.

Datorita penetrantei mai mari , pe parcursul tratamentului pot aparea efecte secundare pe termen scurt sau lung , efecte care vor fi discutate cu medicul dermatolog.

Ce afectiuni pot fi tratate cu ajutorul fototerapiei?

Tratamentul cu raze UVB este folosit pentru a trata afectiuni precum:

  • psoriazis
  • dermatita atopica
  • pitiriazis alb
  • eruptie polimorfa la lumina
  • prurit generalizat
  • pitiriazis lichenoid cronic
  • limfom cutanat cu celule T (ex:micozis fungoides)
  • lichen plan
  • vitiligo
  • morfee
  • alopecia areata
  • prurigo nodular
  • granulom inelar
  • alte afectiuni cutanate rare

In ce consta tratamentul cu fototerapie ?

fototerapie-raze-ultravioletTratamentul cu raze ultraviolete A sau B se efectueaza in cadrul clinicii. Folosim un echipament de fototerapie de ultima generatie: unit DermaLight 3000, productie Germania, o cabina compacta care permite tratamentul intregului corp, in timp foarte scurt, cu controlul timpului de expunere in functie de doza indicata.

Frecventa tratamentului variaza intre 2, 3 sau chiar 4 sedinte pe saptamana cu un numar total de sedinte care variaza intre 15 si 50. In unele cazuri poate fi nevoie de mai multe sesiuni de tratament inclusiv sedinte de mentinere a rezultatului.

Este necesara o consultatie dermatologica initiala in cadrul careia veti fi intrebat de reactia pielii dvs la expunerea la soare, de medicamentele pe care vi le administrati pentru alte afectiuni asociate, de afectiuni asociate (ex: infectia cu herpes simplex), de tratamentele anterioare pentru afectiunea curenta si eventual se va efectua un test de fotosensibilitate.

Primele cateva sedinte vor avea o durata mica(mai putin de 1minut), urmand ca durata de expunere sa fie crescuta gradual pe parcursul urmatoarelor sedinte(pana la cateva minute).

Veti primi ochelari speciali de protectie pe care ii veti purta obligatoriu pe parcursul tratamentului.